Instrucțiuni pentru montarea și întreținerea rulourilor de gazon

Pregătirea terenului se face prin frezare cu adâncimea de circa 15 cm, greblare și tăvălugire, pentru ca suprafața să fie netedă, foarte uşor compactată, fertilă. Temperatura solului trebuie să fie scăzută, dar să nu fie îngheţat. Montarea se face presând uşor marginile rulourilor unele în altele. După montaj, gazonul se va tăvălugi, după irigare abundentă. Suprafaţa gazonată va fi irigată cu circa 5 L/m2/zi în perioada caldă, de preferat cu sistem automat de irigaţii. Tunderea se va face minim o dată pe săptămână, în perioada caldă, la 3+5 cm înălţime. Orice problemă trebuie tratată imediat după apariţie. Porţiuni afectate pot fi înlocuite tot cu rulouri de gazon.

A. Tratamente pentru rulourile de gazon

Seria de îngrășăminte Garden Boom face parte din categoria îngrășămintelor cu lungă durată de acționare, care permit gazonului absorbția optimă de nutrienți în perioada respectivă.

Îngrășământ pentru gazon ONCE a YEAR

Printre îngrăşămintele cu cea mai lungă perioadă de eliberare a nutrienţilor se află şi seria Garden Boom, utilizând tehnologia POLYON. Aceasta oferă posibilitatea unei singure aplicaţii pe an, asigurând astfel gazonului suficienţi nutrienţi pentru întreaga perioadă de vegetaţie. Se recomandă aplicarea îngrăşământului primăvara, fiindcă acesta este eficace între 6 şi 9 luni.

  • 0_AGRO_GardenBOOM_ONCEaYEkopieCompoziţie: NPK 25-05-08 + 3 MgO
  • Ambalare: 15 kg
  • Dozare: 60 – 80 g/m²
  • Granulaţie: 2 – 3 mm
  • Aplicare: aprilie – iunie
  • Cantitate: 15 kg = 180 – 250 m²

Îngrășământ pentru gazon SPRING

Îngrăşământul de primăvară ce utilizează tehnologia XCU activează gazonul începând cu lunile de primăvară. Raportul optim al nutrienţilor permite o creştere şi dezvoltare rapidă a gazonului. Îngrăşământul poate fi utilizat şi pe parcursul anului, pentru o creştere mai intensivă. Îngrăşământul poate fi aplicat în lunile aprilie – septembrie. Îngrăşământul acţionează între 2 şi 3 luni.

  • Compoziţie: NPK 25-05-12 + 3 MgO
  • Ambalare: 15 kg
  • Dozare: 30 – 40 g/m²
  • Granulaţie: 2 – 3 mm
  • Aplicare: aprilie – septembrie
  • Cantitate: 15 kg = 375 – 500 m²

Îngrășământ pentru gazon SUMMER

Îngrăşământul de vară utilizează tehnologia XCU. Raportul echilibrat între azot şi potasiu asigură utilizarea optimă a nutrienţilor pe parcursul lunilor de vară, când gazonul este expus la temperaturi mari. Eliberarea treptată a acestora asigură crearea unui gazon puternic şi sănătos. Îngrăşământul acţionează între 2 şi 3 luni.

  • Compoziţie: NPK 20-00-20 + 2 MgO
  • Ambalare: 15 kg
  • Dozare: 30 – 40 g/m²
  • Granulaţie: 2 – 3 mm
  • Aplicare: iunie – august
  • Cantitate: 15 kg = 375 – 500 m²

Îngrășământ pentru gazon AUTUMN

Îngrăşământul este destinat în primul rând lunilor de toamnă. Utilizează tehnologia XCU. Raportul ales al nutrinenţilor vă ajută la pregătirea gazonului pentru lunile de toamnă, pentru a putea rezista cât mai bine la condiţiile de stres. Aplicarea acestui îngrăşământ influenţează pozitiv şi colorarea gazonului primăvara, ajutând astfel procesul de vegetaţie în combinaţie cu îngrăşământul de primăvară. Îngrăşământul acţionează între 2 şi 3 luni. Conţinutul ridicat de potasiu permite utilizarea acestuia şi ca îngrăşământ în perioada de vară, în cazul temperaturilor ridicate.

  • Compoziţie: NPK 14-00-28 + 3 MgO
  • Ambalare: 15 kg
  • Dozare: 30 – 40 g/m²
  • Granulaţie: 2 – 3 mm
  • Aplicare: august – octombrie
  • Cantitate: 15 kg = 375 – 500 m²

Îngrășământ pentru gazon PRE-SEED

Îngrăşământul este destinat utilizării de bază în cazul noului gazon, pentru regenerarea gazonului mai vechi, dar se poate utiliza şi în cazul aplicării covoarelor de gazon. Eliberarea nutrienţilor este asigurată prin tehnologia XCU, raportul nutrienţilor fiind adaptat pentru sprijinirea creşterii rădăcinilor şi pentru o regenerare rapidă a gazonului. Îngrăşământul acţionează între 2 şi 3 luni.

  • Compoziţie: NPK 15-20-10 + 3 MgO
  • Ambalare: 15 kg
  • Dozare: 25 – 30 g/m²
  • Granulaţie: 2 – 3 mm
  • Aplicare: aprilie – septembrie
  • Cantitate: 15 kg = 500 – 600 m²

B. Tratamente pentru asigurarea succesului transplantării

După montaj, trebuie aplicat tratament prin pulverizare cu stimulent de înrădăcinare (ex. Razormin) şi fungicid (ex. Antracol, Topsin), care se va repeta la o săptămână, de circa patru ori.

LISTĂ DE PREȚURI

preturi1

DESCRIERE TIPURI DE GAZON

oferta-gazon